© 2016 by Asociația SKIVIRUS. Toate drepturile rezervate.

LOCATIE

Bansko ... ce mai rămâne de zis despre Bansko?! Păi totul și mai nimic. De mai bine de 10 ani mergem în fiecare an să trăim experiențele pe care Bansko le-a pregătit pentru noi, iar anul acesta parcă nu vrem să lipsim. Nu știm exact ce ne atrage în locul acesta, nu am aflat până acum, dar promitem să nu ne lăsăm până când nu aflăm secretul muntelui Todorka.

180° ne așteaptă, Peshterite ne așteaptă, Todorka ne așteaptă, Amigo ne așteaptă, Bansko ne așteaptă din nou!

CAZARE

Locația unde vom fi cazați este ultracunoscută pentru unii, cei care au mai fost, iar pentru cei mai noi este locația cea mai potrivită pentru gașca Skivirus, care s-a simțit mereu foarte bine primită. White Lavina este cotată cu nota 9,1 pe Booking.com și 4,5/5 pe TripAdvisor și din partea noastră are un mare thumbs up.

Hotelul e la numai trei minute de mers pe jos de gondolă, sau chiar mai puţin, fiindcă putem ajunge la ea și pe schiuri sau pe plăcile de snowboard. Este foarte aproape de centrul orașului, dar inteligent amplasat, astfel încât seara se poate auzi chiar și ninsoarea.

Ne stau la dispoziţie un bar, o masă de biliard, o sală de lectură și relaxare, o sală de cinema, toate fiind ingenios amplasate la primul nivel, unde se găseste și recepția. Restaurantul este tot la parter și se poate accesa foarte usor chiar din interiorul hotelului. Zona de spa împreună cu zona de fitness și masaj sunt tot ce îţi trebuie pentru a te reface după o excelentă zi pe munte. Apartamentele au fiecare chicinetă, pentru cine nu se poate despărţi de mâncarea de acasă şi, de asemenea, TV, prosoape și obiecte de toaletă, iar internetul wireless e disponibil gratuit în tot hotelul. Bineînţeles, avem la dispoziție și cameră pentru echipament.

Servicii incluse în pachet:

  • cazare în apartamente de 4 pers (dormitor și living)

  • mic dejun bufet suedez

  • internet wireless

SCHI

Pârtiile perfect pieptănate cu ratrackul la prima oră a dimineţii sunt poate cel mai important magnet al Banskoului. Căci da, vizita la prima oră e vitală. Încă o dată, am vizat cea mai puţin aglomerată perioadă din sezon, pentru a ne putea bucura în tihnă de întreg domeniul schiabil, cu variante potrivite pentru toţi, de la începători timizi, la pricepuţi curajoşi şi amatori de offpiste. 

Statisticile zonei Bansko

  • alt. min / max: 2.600 m - 925 m

  • lungime totală pârtii: 70 km

  • cea mai lungă coborâre: 16 km

  • transport cablu: 15 instalații  - 1 gondole, 8 telescaune, 4 teleschiuri și 2 benzi tractoare

  • pârtii: 25 pârtii ( 4 negre, 15 roșii, 4 albastre, 2 verzi)

  • zăpadă artificială: acoperire de 85%

SERVICII INCLUSE ÎN PACHET

  • cazare în apartamente de patru persoane cu dormitor și living la White Lavina Ski And Spa Lodge Bansko ** (la cerere cameră dublă - cost suplimentar)

  • mic dejun bufet suedez

  • skipass 5 zile Bansko 

  • ​acces la toate facilităţile hotelului